Curs – “Drumuri către Sine”

Orice călătorie este mai ușoară dacă ai un ghid

Cândva mi-am propus ca scop în viață să trec cel puțin o graniță în fiecare an. Și am trecut multe granițe până când am realizat faptul că cea mai importantă călătorie pe care o am de făcut este una interioară. Să regăsesc drumul către mine însămi, să trec granițele pe care eu însămi le-am ridicat, pentru ca apoi să re-descopăr libertatea de a fi ceea ce sunt în mod autentic.
Dacă simți că trăiești într-o lume în care nu-ți găsești locul, mergi zi de zi la un job pe care nu-l mai suporți, ai senzația că familia nu te mai înțelege sau tu nu-i mai înțelegi pe ei sau pur și simplu ai dorința de a cunoaște și a te cunoaște, de a fi surprins, de a depăși problemele apăsătoare ale vieții atunci workshop-ul ”Drumuri către sine” este pentru tine.
Te invit în cea mai curajoasă călătorie, cea a descoperirii SINELUI.
Ne vom întoarce în locuri în care am mai fost- trecutul nostru- pentru a culege lecțiile care ne vor ajuta să trăim din plin prezentul și să ne construim viitorul pe care-l dorim.
”Drumuri către sine” explorează 4 din pilonii pe care se construiește sinele autentic: eul în oglindă, autonomie, libertate, responsabilitate și modul în care aceste aspecte se dezvoltă și ne influențează existența în toate domeniile vieții: în relație cu partenerii de viață, copiii noștri, colegii de la muncă sau partenerii de afaceri și nu în ultimul rând, în relația cu noi înșine.

Ghizii dumneavoastră în această călătorie:

Veronica Bogorin, Ana-Maria Moldovan, Alina Giurgiu

Modulul 1. Eul în oglindă

Cine sunt eu? Pot fi eu însumi? Care este povestea pe care o spun despre mine celorlalți? Cum am ajuns să construiesc această poveste? Mai cred în ea? Mă reprezintă cu adevărat, spune totul despre mine? La ce-mi servește? Mă ajută sau mă încătușează și mă ține pe loc ceea ce cred despre mine? Cum să-l ajut pe copilul meu să fie el însuși? Pot crea o poveste cu altcineva? Pot să rescriu povestea? Pot să-i dau un alt curs, un alt final?

Cu fiecare zi, cu fiecare clipă ce trece depănăm povestea existenței noastre în această lume, împletind fire vechi, adăugând modele sau culori noi sau urmând modele dinainte stabilite. Uneori povestea pare a se scrie singură, pare că povestea ne trăiește pe noi și nu noi pe ea, totul decurge pe pilot automat. Ne trezim doar atunci când lucrurile în care am crezut ne dezamăgesc, când nimic din ce funcționa înainte nu mai merge, când începem să pierdem lucruri importante.

Ce ești este de fapt ceea ce crezi că ești. Este un set de convingeri despre sine. Care sunt mai mult sau mai puțin adevărate pentru că sunt rezultatul unor percepții. Convingerile sunt de fapt niște amintiri bazate pe experiențe trăite cândva. Problema cu convingerile pe care le avem este că sunt mai puternice decât realitatea. Ele funcționează ca niște filtre care ne permit să vedem doar ceea ce este consecvent cu ceea ce credem. Ne aflăm într-o închisoare creată de propria percepție despre lume. Dacă nu-ți dai seama că ești în închisoare nu poți niciodată evada.

Ce urmărim în cadrul acestui modul?

  • Descoperirea avantajelor și dezavantajelor modului de funcționare a minții umane și a faptului că oamenii sunt conștienți de sine spre deosebire de alte specii
  • Utilizarea acestei capacități unice pentru dezvoltarea personală și relaționarea autentică cu ceilalți
  • Identificarea câtorva din convingerile personale privind anumite domenii ale vieții
  • Diferențierea convingerilor suportive versus limitative
  • Însușirea unei metode de modificare a convingerilor limitative.

 

Modulul 2. Autonomie

Care sunt lucrurile de care am nevoie să mă eliberez pentru a putea fi eu însumi? Pentru a deveni cel ce vreau să fiu? Ce părți din mine vreau să abandonez pentru a putea găsi alte căi de funcționare? Cum resimt înstrăinarea de valori în care am crezut cândva? Cum fac față singurătății? Cum pot să-mi construiesc granițe sănătoase? Cum pot să dezvolt autonomia copilului meu? Cum mă raportez la nevoia de autonomie a partenerului? Cum afectează nevoia mea de independență relațiile importante din viața mea?

Ne naștem dependenți de părinții noștri, iar experiențele din primii ani de viață, chiar de dinainte de naștere, au un impact pe termen lung asupra noastră, modelându-ne personalitatea.

Cu toate acestea, copilul începe încet, încet să construiască granița între sine și lume conturându-și identitatea, selectând modele și respingând moduri vechi de a fi care nu mai corespund cu nevoile sale actuale. Prețul pe care îl plătim cu toții pentru câștigarea autonomiei este singurătatea, acea pierdere a lumii  în care am trăit cândva, a securității simbiozei cu familia de bază sau cu alte ”familii”. De modul în care facem față acestei singurătăți care poate căpăta dimensiuni existențiale depinde capacitatea de a ne dezvolta individualitatea și a ne relaționa cu alții ca ființe complete, nu ca persoane în căutarea altora care le-ar putea umple golurile interioare și face viața mai plină de sens.

 Ce urmărim în cadrul acestui modul?

  • Evidențierea reperelor dezvoltării autonomiei și conturării identității
  • Adoptarea de atitudini parentale care să dezvolte autonomia copilului
  • Conturarea conceptului de granițe personale
  • Construirea unor granițe sănătoase și respectarea granițelor proprii și ale altora
  • Identificarea de modalități de a ne pune în valoare individualitatea care să nu ne izoleze de ceilalți

 

Modulul 3. Libertate

 Ce forme noi de a fi în această lume pot identifica și pune în practică? Cum pot să mă dezvolt în moduri noi fără a uita să fiu eu însumi? Cum pot să-mi utilizez creativitatea pentru a-mi redescoperi disponibilitatea de a fi liber în viața mea? Cum pot să-mi dezvolt curiozitatea în raport cu propria persoană și cu cei de lângă mine pentru a mă vedea și a vedea lumea în moduri inedite? Îmi pune în pericol libertatea mea relația? Pot să-i dau copilului meu sau partenerului meu libertatea de a fi el însuși?

Libertatea este greu de definit. Ne este mult mai ușor să afirmăm ce nu este libertatea sau care sunt lucrurile de care vrem să ne eliberăm- așa numita libertate negativă, ”eliberarea de…”. De multe ori vorbim de lupta pentru (re) câștigarea libertății. În acest sens libertatea se aseamănă cu sănătatea sau cu inocența. Devenim foarte conștienți de ea, doar atunci când ne-o pierdem. Libertatea este re-creează continuu. Libertatea este expansiune. Libertatea are ceva în comun cu infinitul.

Putem ști că un om se simte liber atunci când utilizează cuvântul ”pot”. În momentul în care utilizăm acest cuvânt, afirmăm că am accesat o putere, un tărâm al posibilităților și că suntem conștienți de capacitatea de a le utiliza.

Ce urmărim în cadrul acestui modul?

  • Analizarea avantajelor libertății și motivelor pentru care suntem dispuși să renunțăm la propria libertate
  • Descoperirea treptelor care ne conduc spre o mai mare libertate interioară
  • Depășirea obstacolelor pe care ni le punem noi înșine în cale
  • Echilibrul între libertatea de a face și libertatea de a fi
  • Ghidarea pe care o putem oferi copiilor noștri pentru a-i ajuta să aleagă ce vor să fie și ce vor să facă
  • Libertatea de a explora ce putem face și ce putem fi păstrând legătura de atașament care ne conferă siguranța sentimentului de acasă

 

Modulul 4. Responsabilitate

Sunt victima circumstanțelor sau mi-am găsit libertatea și capacitatea de a răspunde situațiilor în acord cu valorile și prioritățile mele? Care sunt lucrurile care încă mă condiționează? Care sunt situațiile care încă mă copleșesc și mă fac să reacționez în loc să aleg cea mai bună cale de le face față? Cine este de vină? Cine mă face să mă simt așa? Cine este responsabil pentru mine și fericirea mea?

Când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat tendința noastră naturală este să căutăm vinovații și eventual să-i pedepsim. Dar asta este ca și cum am încerca să ștergem imaginea din oglindă spălând oglinda. Atâta timp cât încercăm să-i schimbăm pe ceilalți, lumea pentru ca noi să fim OK încercările nostre sunt sortite eșecului și sentimentul neputinței noastre este în creștere. Mai devreme sau mai târziu va trebui să ne ocupăm de persoana din oglindă. De ce nu mai devreme, deci? Ca să nu fie prea târziu…

Ce urmărim în cadrul acestui modul?

  • Descoperirea libertății de a alege cum să răspundem situațiilor asumându-ne consecințele
  • Identificarea unor tipare de reacție care ne dau de furcă
  • Însușirea unor tehnici de a lucra cu emoțiile pentru a le valorifica mesajul acestora în scopul auto-descoperirii și dezvoltării personale, precum și a relaționării autentice cu ceilalți
  • Depășirea identității de victimă și re-descoperirea puterii de a ne configura propriul traseu în această lume și a ne aduce contribuția noastră unică.

 

Locație:

René Descartes nr. 6

Program și tarife.

Formular inscriere curs